MASNÀ
Ti e mi, dùi
masnà:
i-asmiavu balé, l'erba e
l'aria,
ad-zùra al sipàri d'in ciel travasà
denta rusi blö ciar, tanme
l'istà;
e ‘n verd gracidé an ciamava,
sü cui a-spec d'ava quasi ‘n sëca,
an mes ai canëti ed ai tavan.
Ti e mi: dùi masnà,
an t'in magic dopdisnà:
sensa mür, l'eva la campagna,
e ‘l vent l'asmijava slunghé ‘n bràs
par dislighé cul fioc fiurà dai tò cavei;
ai vulavu, sturn d'üsei,
tanme foij vagabundi,
vers ai prà macià ‘d sufiùn.
Ti e mi: dùi masnà,
an t'in magic dopdisnà:
cirigùn marcavu sërc durà.
Ma na vira pardì i-ali,
ai resta nu mechi ai sogn
che quaidün al sent d'aubsogn
da pisché an-tla nostalgia,
per pö sprüsé a riva
an quaic lacrima ‘d rimpiant.
Ti e mi: dùi masnà,
an t'in magic dopdisnà:
cirigun marcavu sërc durà;
‘na strà sterà e végi bici:
‘sla lengua, paroli mai dici.
BAMBINI
(traduzione di “Masnà”)
Tu ed io, due bambini:
parevano danzare,
l'erba e l'aria,
sopra il
sipario di un cielo travasato
dentro rogge
azzurre, come l'estate;
e un verde
gracidare ci chiamava,
su quegli
specchi d'acqua quasi in secca,
in mezzo ai
canneti ed ai tafani.
Tu ed io, due bambini,
in un
magico pomeriggio:
senza muri,
era la campagna,
e il vento
pareva allungare un braccio
per slegare
quel fiocco fiorato dai tuoi capelli;
volavano, stormi
d'uccelli,
come foglie
vagabonde,
verso i prati
macchiati di soffioni.
Tu ed io, due bambini,
in un
magico pomeriggio:
libellule
segnavano cerchi dorati.
Ma una volta perdute le ali,
restano soltanto
i sogni
che qualcuno
sente il bisogno
di pescare
nella nostalgia,
per poi
spruzzare a riva
qualche lacrima
di rimpianto.
Tu ed io, due bambini,
in un
magico pomeriggio:
libellule
segnavano cerchi dorati;
una
strada sterrata e vecchie biciclette:
sulla
lingua, parole mai dette.